Din jurnalul lui Bulă:
Părinții mei nu cred că m-au dorit niciodată… Eram deja al 7-lea lor copil, așa că m-au ignorat total toată viața.
Până și în certificatul de naștere am avut un singur nume, din oficiu, și ăla scris cu literă mică.
8.018 bancuri cu Bulă, corectate și sortate. Unul la întâmplare:
Din jurnalul lui Bulă:
Părinții mei nu cred că m-au dorit niciodată… Eram deja al 7-lea lor copil, așa că m-au ignorat total toată viața.
Până și în certificatul de naștere am avut un singur nume, din oficiu, și ăla scris cu literă mică.
Bancurile sunt sortate după cât de mare e Bulă. Alege de unde începi.
Bulă, în epoca de piatră. La școală, profesoara le dă lucrare de control. La un moment dat, după aproximativ 15 minute, în clasă se aude un urlet. Profesoara întreabă:
– Bulă, ce ai pățit, de ce urli în halul ăsta?
Bulă: – Doamna profesoară, mi-a căzut fițuica pe picior.
La ora de română, profesorul le dă un exercițiu cu tema: „Ce-aș face dacă aș fi patron”.
După 5 minute îl vede pe Bulă că nu scrie:
– Bulă, e valabil și pentru tine. Tu nu ai de gând să scrii?
– Ba da, dar îmi aștept secretara.
Bulă: – Doctore, e adevărat că pe mine mă vor opera studenții?
Medicul: – Da, studenții.
Bulă: – Și dacă nu mă operează corect?!
Medicul: – O să le punem o notă mai mică.
Bulă, care de-abia și-a cumpărat o mașină, merge la un service auto fiindcă i se pare că ceva este în neregulă.
– Cât mă costă reparația mașinii?
– Ce problemă are?
– N-am cea mai vagă idee, spune el.
– 850 de lei și 50 de bani!
Întreabă-l ce vrei, cere-i un banc despre orice sau spune-i tu unul. Dacă e bun, îl punem pe site.
Începe o conversațieBulă e un personaj făcut cu AI: glumește, inventează și mai greșește. Conversațiile se păstrează 6 luni, ca să-l facem mai bun; nu-i scrie date personale.