Bulă cere mărire de salariu de 1 Mai
Bulă este angajat și se duce în biroul șefului său, chiar de 1 MAI:
– Domnule, trebuie să fiu sincer cu dvs. Știu că economia nu merge grozav, însă alte trei mari firme mă caută și aș dori să vă cer respectuos o mărire de salariu.
După 10 minute de tocmeală, șeful cade de acord la o mărire de 5%. Bulă este în culmea fericirii și dă să se ridice de pe scaun ca să plece.
– Apropo, zice șeful, în timp ce Bulă se ridică. Care sunt cele trei firme care te caută?
– Firma de electricitate, firma de cablu și firma de gaze.