Bulă lângă o mașină lovită, ridicând nevinovat din umeri
N-am fost eu!

Bulă studiază filosofia

Bulă, Marele Erou Național, s-a apucat să studieze filosofia. Dintre toate operele studiate, cel mai mult i-au plăcut Legile lui Murphy. S-a gândit el ce s-a gândit, după care a scris și el câteva legi, pe care le-a publicat sub pseudonimul Bulphy, fiind conștient de faptul că numele de Bulă ar fi luat în serios.

Iată așa deci, primele Legi ale lui Bulphy:

#Legea Spațiului

Este loc sub soare pentru toată lumea, dar este inutil, pentru că toată lumea vrea la umbră.

#Legea revoluției nr. 1

Orice revoluție este începută de naivi, continuată de impostori și exploatată de escroci.

#Legea revoluției nr. 12/1989

Toată lumea a tras:

– armata, în unii;

– securitatea, în alții;

– justiția, de timp;

– fosta nomenclatură, foloase;

– poporul, nădejde.

#Legea privatizării

Dacă din ceva scoți o parte, poți fi prins. Mai bine iei cu totul.

#Legea I a staticii: Tot ce e de stat – stă.

#Legea I a dinamicii fluidelor: Dacă nu curge, pică. Când curge, nu pică.

#Legea partidelor: Unde nu e cap, sunt mai multe aripi.

#Legea I a geometriei: Un cap rotund, ridicat la putere, devine pătrat.

#Legea a II-a a geometriei: O dreaptă nu poate să fie paralelă cu o stângă.

#Legea stemei de stat: Stema de stat a României este secera și ciolanul.

#Legea caselor naționalizate, modificată și republicată: Cui are, nu i se va mai lua. Cui i s-a luat, nu i se va mai da.

Bulă fără vârstă și politicaîn comunism

Mai multe ca acesta