Bulă soldat, salutând mândru în curtea unității
Bulă, soldat

Bulă avocat în Alexandria

Bulă termină Facultatea de Drept și își deschide birou de avocatură în Alexandria.

În primele două zile, nu are niciun client. A treia zi, vede pe geam în sfârșit un bărbat, apropiindu-se de ușa biroului. Fiind primul lui client, se gândește să se dea mare.

Când omul intră pe ușă, Bulă pune receptorul telefonului fix la ureche, îi face bărbatului semn să intre și începe să vorbească la telefon, cu voce tare:

– Nu, în niciun caz! Spune-le fraierilor ălora că nu mă opresc până nu scot un miliard despăgubire. Mâine nu pot, că am 3 ședințe la tribunal. În niciun caz! Și spune-i procurorului general că nu am timp nici de el. Îl caut eu când o să pot. Poate săptămâna viitoare, cândva. Haide pa!

Omul așteaptă respectuos ca Bulă să pună receptorul jos.

După care, Bulă îi spune:

– Mă scuzați că v-am lăsat să așteptați. Cu ce vă pot ajuta?!

– Domnule avocat, eu sunt de la Digi, am venit să vă conectez telefonul.

Bulă tânăr la serviciula tribunalși tehnologia

Mai multe ca acesta