Bulă la 15 ani, rezemat de peretele liceului, cu un casetofon la curea
Bulă, a X-a B

Mica publicitate școlară a lui Bulă

Mică publicitate școlară semnată Bulă:

Pierdut punctualitate la ore.

Fac schimb de ceasuri rămase în urmă cu caiete uitate în bancă.

Elev serios, ofer cele mai avansate și rapide metode de rupt scaune și sfâșiat perdele.

Ofer consultații de specialitate pentru începători în ale scrisului pe bancă.

Adresați-vă cu încredere! Posed cele mai variate metode de motivare a absențelor nemotivate:

– am fost bolnav(ă);

– sunt bolnav(ă) o dată pe lună;

– mi s-a rupt mătura;

– n-a cântat cocoșul;

– mi-a murit cucul de la ceas ș.a.m.d.

Pierdut timp liber, îl declar nul.

Execut la comandă fițuici la orice materie și orice mărime. Garantez nota peste 5.

Dau lecții de chiul, garantez scăderea notei la purtare.

Schimb urgent loc în bancă. De preferat liceele Șaguna, Unirea, exclus Astra, Auto. Rând la geam, 7/7, căptușit cu gumă de mestecat pe interior, include fițuici la bio și latină și un caiet uitat în pupitru, două lecții la istorie pe bancă, puțin scrijelită în partea dreaptă.

Sculptor în lemn de bancă de școală, distins cu scăderea notei la purtare și mențiune pentru părinți, vând unelte perfecționate.

Bulă la liceu la liceu picant

Mai multe ca acesta